Scoase un carnet gros de culoare neagră, îmbrăcat în pânză, îl deschise şi începu să-şi noteze observaţiile. O făcea cu lux de amănunte, specificând ora, poziţia geografică în interiorul casei, simptomele constatate. Această îndeletnicire, care îi traduceri legalizate permitea să-şi păstreze controlul nervilor, eraîndeplinită cu meticulozitatea unui cronicar maniac.
Sub coapse, pantalonii absorbeau sudoarea fotoliului. O sudoare prea grasă, care emana un miros violent. Animalic. Georges încerca să surprindă cu coada ochiului vreo înfiorare a pielii de pe braţele fotoliului. Pielea arămie lucea, asudată, ca un bivol gonit de o felină. Impresia de viaţă pe care o degaja mobila era atât de traduceri autorizate puternică, încât Georges n-ar fi fost surprins peste măsură dacă ar fi auzit-o gâfâind sau mugind, dar aşa ceva nu se întâmplase niciodată până atunci.
Georges nota în carnet, cu un scris mic şi ilizibil, voit deformat şi pe care numai el îl putea descifra. Peste câteva minute, vor răsuna zgomotele, îndepărtate, dar amplificate de cutia de rezonanţă a sălilor înalte şi goale. Casa era un gigantic portavoce, o pâlnie de gramofon.
La douăsprezece minute după miezul nopţii, Georges notă primul foşnet, ca zgomotul unei perii care freacă un zid. O perie... sau o blană. O blană aspră, cu peri tari. Georges răsuci creionul între degetele îngheţate. Deocamdată nu era chiar îngrijorat. Coridorul lung, plin de colonade, care ducea la pavilionul expoziţiei, era barat cu sârmă ghimpată.
O precauţie pe care o considerase necesară în urmă traduceri legalizate cu trei săptămâni, din cauza zgomotelbr care i se părea că se apropie în mod primejdios. îi ceruse lui Sarah să-1 ajute să deruleze sârma plină de ţepi, să o întindă de-a latul culoarului, între două coloane de marmură. Fata se cam strâmbase văzând cât era de muncă, dar pâna la urmă se lăsase convinsă. Şi astfel, în câteva ore, ridicaseră o barieră curioasă, care semăna cu frontiera unei.
